10.7 C
Cluj-Napoca
duminică, septembrie 15, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALFabrica de porţelan Apulum din Alba Iulia vinde peste 90% din producţie...

Fabrica de porţelan Apulum din Alba Iulia vinde peste 90% din producţie la export

Compania Apulum din Alba Iulia, despre care reprezentanţii IKEA au spus că a fabricat ”cel mai de succes produs” realizat pentru ei în România, a ajuns cel mai mare produ­că­tor de porţelan din Europa. Peste 90% din producţia de porţelan de la Alba Iulia se ex­portă în toată Europa şi în Mexic, iar prin intermediul companiei IKEA produsele ajung şi în America de Nord, Hong Kong, Japonia şi Coreea de Sud. 

Gama de produse Apu­lum cuprinde atât por­ţelan pentru menaj şi por­ţelan hotelier, cât şi obiecte decorative şi bibe­louri. Henrik Elm, şeful pe achiziţii al IKEA, a decla­rat că Apulum din Alba Iulia, alături de Aramis din Baia Mare şi Aviva din Sighetul Mar­ma­ţiei se numără printre cei mai buni furnizori la nivel global pe care IKEA îi are în prezent.

Compania a ajuns la peste 1.400 de angajaţi la Alba Iulia şi intenţioneză să recruteze în continuare oameni, însă se confruntă cu o criză acută a forţei de muncă calificată şi necalificată, luând în calcul posibilitatea de a recruta personal din alte zone ale ţării sau chiar din străinătate.

Compania a avut în primele trei trimestre o cifră de afaceri totală de 86 mil. lei (peste 19 mil. euro), mai mult cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Oficialii producătorului Apulum estimează pentru acest an afaceri totale de peste 125 mil. lei (27,8 mil. euro), în condiţiile în care la finalul lunii septembrie au pus în funcţiune al şaselea cuptor de ardere rapidă a porţelanului, care a dus la o creştere a pro­ducţiei companiei.

Apulum produce anual peste 16.000 de tone de por­ţelan

Odată cu pu­ne­rea în funcţiune în acest an a celui de-al şaselea cuptor de ardere rapidă a por­ţela­nului, o inves­tiţie de aproape 10 mil. euro care în acest mo­ment este funcţio­nală în totali­tate, producţia to­tală a fabricii Apulum ajunge la peste 16.000 de tone de por­ţelan anual, însem­nând peste 60.000.000 de piese. Fabrica de porţelan Apulum a fost înfiinţată în anul 1970 în Alba Iulia, fiind preluată ulterior de către grupul italian Rody Time, prin cumpărarea de către acesta a Assalpo.

Sursa: Ziarul Financiar

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments