web analytics

Povestea pictorului băimărean care a vândut două tablouri la New York cu peste 5 milioane de dolari

Pictorul Adrian Ghenie, 39 de ani, născut în Baia Mare și școlit la Cluj-Napoca, a reușit să vândă la o licitaţie organizată la New York două tablouri, „The Bridge” şi „The Flight into Egypt”, cu peste 5 milioane de dolari. Adrian Ghenie este foarte apreciat la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”.

Tabloul „The Bridge” al pictorului român Adrian Ghenie a fost vândut de casa Christie’s din New York pentru suma de 3,943,500 de dolari, în timp ce pictura „The Flight into Egypt” a fost vândută pentru 1,387,500 de dolari. În luna octombrie, pictorul român a înregistrat un record absolut, tabloul ”Nickelodeon” fiind vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate la Londra de casa de licitaţii Christie’s, potrivit Business Review.

La începutul anului, tabloul lui Ghenie ”Self-Portrait as Vincent Van Gogh/ Autoportret ca Vincent Van Gogh” (2012) s-a vândut la New York în cadrul unei licitaţii organizată de Sotheby’s pentru 2,59 de milioane de dolari, faţă de valoarea estimată iniţial de 200.000-300.000 de dolari. Recordul personal al lui Ghenie fusese stabilit tot anul acesta, când lucrarea sa ”The Sunflowers in 1937” a fost vândută, tot la Sotheby’s, pentru 4 milioane de euro. În anul 2014, pentru ”The Fake Rothko”, Ghenie obţinuse 1,8 milioane de euro.

Un singur artist plastic român, Constantin Brâncuşi a vândut cu peste 1 milion de euro. Recordul absolut al sumei plătite pentru o lucrare a unui artist român este de aproape 30 de milioane de euro pentru sculptura Madame L. R. (la casa de licitaţii Christie’s, în 2009). Lucrarea provenea din colecţia personală de artă Yves Saint Laurent.

1

 

A absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. Artistul Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani.

În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s, la Londra, lucrarea acestuia „The Fake Rothko” fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

2

 

A deschis o galerie de artă la Berlin

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

3

 

”Self-portrait with Laurels” achiziţionată cu 22.000 de euro

Licitaţia de primăvară a Lavacow, care s-a desfăşurat pe site-ul lavacow.com, pe 1 aprilie, a adus în atenţia publicului ocazia de a cumpăra o lucrare de Adrian Ghenie, artistul român al momentului în Occident. Aceasta a fost pentru prima oară când o operă a lui Adrian Ghenie a fost tranzacţionată în licitaţie publică în România. Astfel, „Self-portrait with Laurels”, o lucrare specială având în vedere aspectul mitologic, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de aproape cinci ori mai mult ca preţul de pornire, după 23 de paşi de licitare şi 11 competitori din şase ţări diferite, potrivit casei de licitaţii.

Rezultatul obţinut de această lucrare a fost un semn îmbucurător pentru piaţa românească de artă contemporană şi un motiv în plus de a considera această adjudecare o reuşită care a spart gheaţa în licitaţiile din România în ceea ce priveşte tranzacţionarea operelor lui Ghenie şi ale altor artişti români foarte apreciaţi pe plan internaţional, pentru care competiţia se manifestă în principal în afara graniţelor ţării.

Ghenie elogiat în publicaţia The Independent

În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Publicaţia britanică The Independent l-a portretizat pe Adrian Ghenie în contextul în care o expoziţie a acestuia, intitulată „Golems”, a fost vernisată pe 12 iunie la galeria Pace din Londra, unde a putut fi vizitată până pe 26 iulie. De asemenea, Adrian Ghenie s-a aflat pe primul loc într-un top al celor mai tranzacţionaţi şi apreciaţi artişti din lume în 2014, realizat de site-ul artnet.com.

Sursa: Ziarul Financiar

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW