Sediul companiei Betfair Romania Development, din Cluj-Napoca, a câștigat prima competiție de birouri din România, The Most Office. Organizatorii acestei competiții și-au propus să scoată în evidență cele mai spectaculoase birouri din România. Concursul a debutat în vara acestui an și a avut 30 de companii înscrise.
Compania de amenajări interioare Morphoza din Cluj a semnat două dintre amenajările înscrise în competiție: birourile Betfair Romania Development ”The City within the City” și NTT Data ”Into The Future”, ambele fiind proiecte finalizate la începutul acestui an. Proiectul de amenajare câștigător a fost implementat în trei etape, în concordanță cu strategia de creștere a companiei.
”Dacă în prima parte a proiectului, am ilustrat, mai degrabă, identitatea globală a companiei, integrând elemente care să sugereze originea britanică a companiei, în extinderile ulterioare, am insistat și pe specificul local al companiei, mentinând, pe tot parcursul, conceptul inițial, de oraș Betfair”, a spus Diana Calfa, Managing Partner Morphoza. În prezent, conceptul este implementat gradual și în alte sedii ale companiei, precum cel din Dublin sau Malta.
Competiția s-a desfășurat pe parcursul a șase luni
The Most Office a fost organizat de către CBRE Romania, în parteneriat cu Skanska Romania, și s-a desfășurat pe parcursul a șase luni. Treizeci și patru de companii și-au înscris birourile în competiția pentru cele șase premii de categorie ale concursului și pentru marele premiu.