Banca Transilvania (TLV) a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 657 de milioane de lei (146 mil. euro), mai mare cu 110% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar activele au crescut cu 1,7%, la 48 miliarde de lei.
”Ne bucurăm că în primele nouă luni am continuat trendul pozitiv al începutului de an prin acordarea de finanţări şi creşteri mai ales pe segmentul retail şi IMM. Rezultatele băncii sunt foarte bune, înregistrăm profitabilitate şi eficienţă operaţională. Suntem atenţi la noi oportunităţi ale pieţei, iar în curând ne vom extinde în zona microîntreprinderi şi vom folosi tot mai mult mediul digital pentru o experienţă cât mai bunăpentru clienţii noştri”, a spus Omer Tetik, directorul general al BT.
Soldul creditelor nete afişează 26,4 mld. lei, mai mari cu 5% faţă de nouă luni din 2015. Banca susţine că a acordat clienţilor IMM peste 13.000 credite noi în primele nouă luni, veniturile operaţionale ale băncii ajungând la 2,1 mld. lei. La nivelul grupului, veniturile operaţionale au ajuns la 2,2 miliarde lei, iar profitul net, la 698 milioane lei.
Activele Băncii Transilvania sunt de peste 48 de miliarde de lei
Grupul include diviziile de investment banking, leasing, investiţii mobiliare, leasing operaţional, consumer finance. Activele băncii sunt de 48,14 miliarde lei, creditele nete însumează 26,4 miliarde lei, iar resursele atrase de la clienţi de 39 miliarde lei.