Bistriţenii Alin Diaconu şi Alexandru Fechete câştigă până la 50.000 de euro anual, exclusiv din culesul de trufe. Cei doi îşi petrec toată ziua plimbându-se prin pădure, însoţiţi de 20 de câini care-i ajută să găsească „diamantele negre”.
Alin Diaconu este cel mai experimentat din echipă. Caută trufe de la 14 ani, reuşind să devină unul dintre cei mai mari specialişti în domeniu din România. Iar câştigurile sunt pe măsură, la finalul anului reuşind să strângă până la 50.000 de euro, în funcţie de productivitatea sezonului. S-a specializat în Italia în căutarea de trufe, acolo unde preţioasele ciuperci sunt extrem de apreciate.
În cei peste 20 de ani de când caută trufe, Alin Diaconu a ajuns să cunoască toate locurile din Bistriţa-Năsăud unde cresc „diamantele negre”, România fiind una dintre ţările unde se găsesc cele mai multe trufe din Europa. Trufa este o ciupercă extrem de parfumată, dar rară şi complicat de recoltat, care creşte pe rădăcinile anumitor arbori din păduri. „Diamantele negre” se vând cu peste 100 de euro kilogramul, iar culegătorii experimentaţi ajung să găsească şi 30 de kilograme pe zi.
„În anii buni, când sunt multe trufe, preţul scade semnificativ, în anii în care acestea sunt puţine creşte şi preţul. Eu fac, în funcţie de an, între 10.000 şi 50.000 de euro”, a spus Alin Diaconu. Anul 2016 nu a fost unul grozav pentru căutătorii de trufe din cauza temperaturilor extrem de ridicate.
”Producţia este undeva sub 50% anul acesta, iar în medie trufele găsite au aproximativ 100 de grame. Am găsit şi trufe care ajung până la 300 de grame şi care se vând mai bine, însă destul de puţine”, mai spune Alin Diaconu.
În meseria lor ajutoarele de nădejde sunt câinii, cei doi căutători având peste 20 de câini antrenaţi special pentru găsirea trufelor. Fără câini, culegerea lor ar fi imposibilă, aşa că animalele sunt alese cu grijă şi dresate chiar de cei doi.
„Nu există câine pe care să nu îl poţi dresa, dar nu toţi se pretează pentru o astfel de meserie. Trebuie răbdare şi un miros foarte fin, sunt câini mai comozi, care nu sunt făcuţi pentru meseria asta. Dacă le vorbeşti frumos şi le apreciezi munca, sunt în stare să mute munţii pentru tine”, povesteşte Alexandru Fechete.
Cea mai mare trufă găsită a avut 847 de grame
El deţine şi recordul pentru cea mai mare trufă găsită în Bistriţa şi una dintre cele mai mari din România, de 847 de grame. Chiar dacă ar fi putut lua bani serioşi pe ea, trufele fiind evaluate în funcţie de culoare (albe sau negre) şi de mărime, în unele cazuri preţul putând ajunge până la 800 de euro kilogramul, a preferat să o păstreze.
Cei doi spun că au avut zile în care au cules şi 30 de kilograme de trufe. Şi câinii sunt extrem de valoroşi, un astfel de exemplar putând fi vândut cu sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro.
”Avem 20 de câini, din rase diferite, pe care îi folosim pentru căutarea de trufe. Folosim numai câini selectaţi, din mai multe rase, dar exemplarele pe care le avem acum, toate au la bază gena de căutători şi provin din părinţi căutători de trufe”, explică Alin Diaconu.
Trufele au inceput sa castige tot mai mult teren si in tara noastra. Chiar daca sunt destul de greu de gasit, exista peste 1.000 de cautatori de trufe negre in Romania. Sezonul de cules al trufelor se imparte in doua perioade. Prima parte este in vara, mai exact din iunie-iulie si pana la inceputul lunii august, atunci cand se poate gasi trufa de vara. De asemenea, o alta perioada buna pentru cautatorii de trufe este din septembrie pana in luna decembrie, atunci cand se poate gasi si trufa neagra de Burgundia (Tuber aestivum), una dintre cele mai apreciate ciuperci de acest tip.
In Romania predomina trufele negre
In Romania se gasesc preponderent trufe negre, cele albe regasindu-se doar in padurile din zona Olteniei. Principalele soiuri de trufe negre identificate in tara noastra sunt: Tuber Aestivum Vitt (trufa de vara), Tuber Brumale (iarna), Tuber Macrosporum si Tuber Mesentericum. Trufele se formeaza pe radacina sau in apropiere radacinilor unor specii de arbori precum stejarul, alunul, pinul sau fagul, la o adancime de aproximativ 10-15 cm. Datorita micorizelor trufei, aceasta se afla in simbioza cu arborele, imprumutand de la aceste gustul, mirosul si culoarea specifica. Pentru gasirea trufelor se folosesc in general caini special antrenati.
Din cauza preturilor mari, cei care achizitoneaza trufele negre sunt in general restaurantele si magazinele de lux din strainatate. Trufele romanesti ajung asadar in Vestul Europei, in tari precum Italia, Germania si chiar Statele Unite. In 2014, compania Sabatino Truffles, unul dintre cei mai mari furnizori de trufe din lume, a vandut la licitatie, pentru suma de 61.000 de dolari, cea mai mare trufa alba din lume gasita pana in acest moment, cu o greutate de 1,89 kg. Trufele albe sunt cele mai rare si mai ravnite ingrediente alimentare din lume, acestea fiind gasite doar prin utilizarea cainilor special antrenati in nordul si centrul Italiei.