Selgros Cash&Carry România a inaugurat la Alba Iulia a doua sa unitate în format compact, după cea din Târgu Mureş, investiţia ridicându-se la 8 milioane de euro. Clienţii vor regăsi în magazin sortimente diverse de mărfuri alimentare, dar şi o selecţie reprezentativă a gamei de produse nealimentare.
Magazinul are o suprafaţă de vânzare de 4.000 mp (faţă de cei 10.000 mp ai unităţilor standard Selgros), structura acestuia integrând conceptul de piaţă adoptat de către companie începând cu 2014, cu legume şi fructe, peşte şi fructe de mare, carne şi produse de brutărie. De asemenea, magazinul găzduieşte şi o vitrină asistată cu brânzeturi şi delicatese, carne şi specialităţi. În plus, unitatea asigură un spaţiu reprezentativ, dedicat, cu articole pentru copii, de la jucării şi accesorii până la îmbrăcăminte şi produse alimentare specifice.
”După 15 ani de activitate pe piaţa românească, am deschis un nou magazin, de data aceasta la Alba Iulia. Este al doilea magazin în format compact din ţară. Au fost create aproximativ 150 de locuri de muncă”, a declarat Alexandru Vlad, CEO Selgros Cash&Carry România.
De 15 ani sunt prezenţi în România
Selgros a reluat anul acesta procesul de extindere a reţelei, marcând 15 ani de prezenţă pe piaţa autohtonă şi finalizarea rebrandingului companiei. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa. Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ B2B din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.