15.7 C
Cluj-Napoca
duminică, septembrie 8, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEAL40 de companii, antreprenori și programatori vor fi prezenți la primul festival...

40 de companii, antreprenori și programatori vor fi prezenți la primul festival al tehnologiei de la Cluj

TechFest 2016, primul festival al tehnologiei din Transilvania care va avea loc în perioada 11-20 noiembrie la Cluj-Napoca, își așteaptă participanții cu 50 de standuri expoziționale cu cele mai noi gadget-uri, trei sesiuni de ”start-up pitch”, două zile de ateliere, un mega-hackathon, lansări de produse, dar și cu o gală a premiilor industriei. Cele zece zile de eveniment vor aduce împreună 40 de companii, antreprenori și programatori, pasionați de tehnologie și inovare.

”TechFest este un eveniment care își propune să-i aducă împreună pe toți cei pasionați de tehnologie și inovație, fie că vorbim de aplicații de conectivitate, soluții inteligente de business, realitate virtuală, roboți sau inteligență artificială. Încă de la prima ediție țintim să fim cel mai complex eveniment de acest gen din regiune și suntem convinși că în câțiva ani TechFest va pune Clujul pe harta mondială a manifestărilor dedicate tehnologiei. Viziunea noastră pentru 2020 este ca Cluj-Napoca să devină hub-ul tehnologic al Europei de Est, așa cum Berlinul este acum pentru Europa vestică”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorii TechFest.

Festivalul TechFest 2016 începe vineri, 11 noiembrie, cu trei zile de Transylvania MegaHack, probabil cel mai mare hackathon din Europa Centrală și de Est, unde peste 500 de programatori sunt așteptați cu provocări din domenii diverse, de la digital banking, internet of things (IoT) și smart cities la datathon, e-commerce, securitate și testare de aplicații. La finalul hackathonului se va desfășura și Transylvania Demo Day, competiție de start-up-uri din domeniile tehnologiei, al Internet of Things și al industriilor creative.

Luni și marți, 14-15 noiembrie, se desfășoară Technology Days, unde aproximativ 40 de companii își deschid porțile pentru toți cei interesați, în cadrul celei mai mari manifestări de acest gen. Vizitatorii vor putea participa și la workshop-uri specializate, iar în cursul serilor vor fi organizate activități pentru consolidarea comunității IT clujene.

Programul continuă în 16 și 17 noiembrie cu Cluj Tech Talks, o serie de conferințe specializate organizate de Cluj Java Scripters, CodeCamp și IT Camp. Tot atunci, Smart City Forum va aduce în prim-plan orașele inteligente, cu sprijinul Trencadis. În 17 noiembrie va avea loc și Gala Industriilor Tehnologice, eveniment organizat împreună cu ARIES și care va premia cei mai buni specialiști și cele mai bune companii din domeniu.

Expoziție tehnologică la Iulius Mall

TechFest continuă până în 20 noiembrie cu expoziția tehnologică din zona centrală a Iulius Mall, care va include cele mai noi gadget-uri tehnologice, roboți, jocuri și mașini electrice, precum și prezentări de produse. Seara de 18 noiembrie este rezervată unei mega-petreceri tech, 404 Party, iar în data de 19 noiembrie are loc conferința Code Camp, la care sunt așteptați aproximativ o mie de participanți.

Majoritatea evenimentelor se desfășoară la Iulius Mall. Accesul publicului este liber, cu excepția acțiunilor de la MegaHack, TechTalks și Transylvania Demo Day. TechFest este un eveniment organizat de Centrul StartUp Trasilvania, co-organizator fiins BRD Groupe Société Générale.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments