Raluca Bogdan şi Eli Liliac au pus bazele afacerii Vanilla Fine Papers în urmă cu aproximativ doi ani, în urma unei investiţii de 10.000 de euro. În prezent cei doi deţin un atelier la Cluj, unde creează invitaţii de nuntă şi un punct de prezentare a produselor în centrul Capitalei.
”Am lansat afacerea în momentul în care am sesizat că pe piaţa românească nu există invitaţii de nuntă care să satisfacă pe deplin exigenţele mirilor”, a spus Raluca Bogdan, managing partner în cadrul brandului Premium Cards, administrat de firma Vanilla Fine Papers. Fondatoarea deţine 90% din acţiunile companiei.
Investiţia iniţială necesară lansării businessului a fost de aproximativ 10.000 de euro, proveniţi din surse proprii. Din banii investiţi antreprenoarele şi-au asigurat stocul de materiale şi în special promovarea, având în vedere că lansarea firmei a avut loc într-un hotel din Bucureşti.
”Dificultatea cu care ne confruntăm este faptul că materia primă pentru realizarea invitaţiilor de nuntă este achiziţionată din străinătate, cartoanele din Italia, cristalele din Austria. Suntem obligate să avem mereu stocuri generoase pentru a putea respecta termenele de predare către clienţi”, a spus Raluca Bogdan.
Vor să vândă invitaţii şi cuplurilor din Austria sau Germania
Echipa Premium Cards, formată în prezent din trei angajaţi, lucrează la un site în limba germană pentru că până la finalul anului vrea să ducă invitaţiile de nuntă făcute în atelierul din Cluj către cuplurile din Germania şi Austria.
”În producţie se lucrează efectiv 6-7 luni pe an, în corelaţie cu sezonul nunţilor, timp în care avem vânzări care ne permit să ne bucurăm de un extrasezon liniştit în care ne ocupăm de crearea noilor colecţii”, a precizat Raluca Bogdan.
Deşi atelierul de producţie este situat în Cluj, cererile vin în principal din Capitală şi din străinătate. Anul acesta compania a livrat colete cu invitaţii de nuntă în oraşe precum Londra, Paris, Milano, Moscova şi Viena. Afacerea Vanilla Fine Papers a avut venituri de puţin peste 51.000 de lei anul trecut, dar şi o pierdere de circa 58.000 de lei, potrivit informaţilor de la Ministerul Finanţelor.
Preţul invitaţiilor de nuntă variază între 1,2 euro şi 1,5 euro, iar cele mai vândute sunt invitaţiile în cutii cu preţul de 3,9 euro care pot fi accesorizate cu broşe al căror preţ este cuprins între 1 şi 3 euro. Invitaţiile sunt concept şi design propriu, realizate din cartonaşe, lucrate manual şi accesorizate cu broşe şi cristale.
Sursa: Ziarul Financiar