9.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, octombrie 12, 2024
Google search engine
AcasăULTIMELE ŞTIRI DIN ARDEALAutostrada Sebeș-Turda ar putea fi deschisă circulație începând de anul viitor

Autostrada Sebeș-Turda ar putea fi deschisă circulație începând de anul viitor

Loturile 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș-Turda au fost finalizate în prezent în proporție de peste 50%. Pe lungimea de 17 kilometri a Lotului 1 au fost executate lucrări în proporție de peste 12%, iar stadiul actual de execuție pe cei 24 de kilometri ai Lotului 2 depășește 10%.

”Deblocarea lucrărilor nu a fost deloc uşoară, pentru că a însemnat autorizaţii, avize, documentaţie tehnică, negocieri complicate cu toţi partenerii. Toate astea au fost făcute. Ne-am mişcat şi am pornit construcţia din iunie. Vreau să ne mobilizăm în continuare şi să devansăm termenul de finalizare din 2018 pentru 2017. Îmi asum răspunderea pentru ceea ce se face acum, pentru ca lucrurile să fie diferite şi să construim un altfel de viitor şi altfel de autostrăzi şi mai repede şi mai bine”, a declarat Sorin Buşe, ministrul Transporturilor, aflat în vizită de lucru pe şantierele Autostrăzii Sebeş-Turda, pentru a evalua progresul realizat de la începutul mandatului său.

Autostrada Sebeș-Turda va avea 70 de kilometri, costurile fiind de 400 de milioane de euro:

Lotul 1 (17 km). Antreprenor: asocierea Impresa Pizzarotti – Pomponio Construcţii, valoare contract: 541 milioane lei, fără TVA, din care 85% Fondul de Coeziune şi 15% Guvernul României;

-Lotul 2 (24,2 km). Antreprenor: asocierea Aktor – Euroconstruct Trading, valoare contract: 549 milioane lei, fără TVA, din care 85% Fondul de Coeziune şi 15% Guvernul Românie;

-Lotul 3 (12,4 km). Antreprenor: asocierea Tirrena Scavi – Societa Italiana per Condotte D’Acqua. Valoare contract: 420 milioane lei, fără TVA, din care 85% Fondul de Coeziune şi 15% Guvernul României;

-Lotul 4 (16,3 km). Antreprenor – asocierea PORR Construct – PORR Bau. Valoare contract: 470 milioane lei, fără TVA, din care 85% Fondul de Coeziune şi 15% Guvernul României;

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments