Consiliul Judeţean Cluj a demarat procedura de accesare a unui credit bancar în valoare de 50 de milioane de euro, banii urmând să fie folosiţi pentru executarea lucrărilor de investiţii la circa 500 de kilometri de drumuri judeţene.
În acest sens, au fost deja postate pe SEAP anunţurile, primul termen de depunere a ofertelor fiind cel din data de 8 august şi care vizează oferta pentru societatea care va asigura consultanţa. Ulterior acestei date va urma o perioadă de cinci zile pentru analiza ofertelor după care va fi declarat câştigătorul. Astfel, se preconizează ca, luând în calcul toate etapele legale, inclusiv cea a eventualelor contestaţii, creditul să poată fi contractat în toamna acestui an. Practic, obţinerea acestui credit va permite lucrări în profunzimea drumurilor, de la fundaţie, lucrări de reabilitare şi modernizare potrivit exigenţelor şi normativelor din domeniu.
”Am demarat procedura pentru accesarea unui credit bancar pentru drumurile judeţene în valoare de 50 de milioane de euro. Cu cele 50 de milioane de euro vor fi executate lucrări de investiţii în drumuri, lucrări în profunzime, unde ar trebui făcută infrastructura de la zero, cu fundaţie şi asfalt. Estimez că ar putea fi cuprinşi pentru aceste lucrări circa 500 de kilometri de drumuri judeţene, iar lucrările vor începe anul viitor”, a spus Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.