Compania de consultanţă în IT şi de management al proceselor pentru industria automotive Mieschke Hofmann und Partner (MHP), deţinută de gigantul german Porsche, vrea să-şi mărească echipa din Cluj-Napoca cu 30 de programatori. Campania de recrutare face parte din programul de angajare JumpStart, ajuns la cel de-al treilea an de implementare şi adresat absolvenţilor de facultate cu studii în domeniul IT.
”Este al treilea an consecutiv în care implementăm acest program la MHP România, în Cluj-Napoca, fiind foarte mulţumiţi de calitatea absolvenţilor care ulterior ne-au devenit colegi. Poziţionarea noastră pe segmentul automotive ne conturează identitatea ca angajator şi ne diferenţiază şi la nivel de know-how, ce poate fi dobândit prin experienţa în cadrul MHP“, a declarat Bernd Otto Hörmann, chief operation officer al MHP Consulting România.
Compania caută absolvenţi de facultate cu studii în IT şi gândire de programator. Cunoaşterea limbii engleze este obligatorie, iar cea a limbii germane reprezintă un plus. Înscrierile se pot face până în 15 august pe platforma dedicată acestui proiect, iar programul începe în 1 septembrie. Conceptul JumpStart implică un training tehnic intensiv de 6 săptămâni, imediat după angajare, care le oferă participanţilor posibilitatea de a-şi alege limbajul de programare în care se vor specializa: Java sau ABAP.
Clujul a devenit tot mai interesant pentru industria auto, iar Porsche îşi întăreşte constant prezenţa aici. Săptămâna trecută, Porsche a inaugurat un centru de inginerie, localizat în vecinătatea celor de la MHP, unde vor activa 20 de angajaţi până la finalul anului. Mieschke Hofmann und Partner (MHP), o marcă afiliată concernului german Porsche, oferă servicii care înglobează întregul ciclu de viaţă al unui produs, de la etapa de application management la managementul proceselor şi, în final, la faza de dezvoltare personalizată.
Compania are 1.500 de angajaţi, oferind consultanţă şi asistenţă celor 250 de clienţi din portofoliul filialelor din Ludwigsburg, Stuttgart, Walldorf, München, Nürnberg, Essen, Wolfsburg, Berlin, Zürich (Elveţia), Atlanta (SUA), Shanghai (China), Birmingham (Marea Britanie) şi Cluj-Napoca.