Compania Wind Speed a finalizat o investiție de 1,8 mil. euro într-un centru de depozitare cu temperatură controlată, în orașul Victoria, județul Brașov, alimentat în proporţie de 40% din energie solară. Prin această investiție reprezentanții companiei estimează o creștere cu 1.5 milioane de euro pe an a cifrei de afaceri și o creștere a numărului de clienți ce deservesc zona centrală a țării.
Amplasarea noilor facilităţi de depozitare va permite companiilor ce operează în centrul ţării să-şi menţină costurile pentru astfel de servicii la acelaşi nivel cu operatorii din marile centre comerciale, se arată într-un comunicat al companiei. Depozitul se adresează în special distribuitorilor de carne, legume şi fructe congelate, produse de patiserie, îngheţată, legume şi fructe proaspete, carne refigerată şi lactate. Compania poate oferi, totodată, şi servicii de transport şi distribuţie companiilor care utilizează spaţiile de depozitare.
Compania Wind Speed a fost înființata în 2006, având ca principală activitate intermedierile în transport. Printre clienții companiei se numără Westfleisch Romania, BEHR, Wetralog Romania, Integra, Purolite, Heinloth Logistic Experts, Kosher Meat 4 U, Fileomera, Vion Food Group, Kozljanic European Logistic, Gartner KG, Rofruct International, Ropharma.