30.000 de abonamente au fost deja cumpărate de fanii UNTOLD, la aproape 4 luni de la punerea lor în vânzare. Marți, 9 februarie, începând cu ora 12.00 au fost puse în vânzare alte 5.000 de abonamente la prețul de 340 lei + taxe. Festivalierii pot achiziționa și abonamente VIP la prețul de 600 de lei +taxe. Ulterior vor fi disponibile și bilete de o zi, însă numărul lor va fi limitat.
Cel mai cunoscut și dorit DJ al lumii, ARMIN van BUUREN, revine pe scena celui mai bun festival din Europa, UNTOLD și se alătura lui TIESTO, HARDWELL și AFROJACK, în lista regilor genului electronic-dance-music, ce vor fi prezenți în această vară la Cluj. Peste 40.000 de fani l-au votat și l-au dorit pe ARMIN van BUUREN din nou pe scena festivalului, artistul olandez fiind desemnat de 5 ori cel mai bun DJ al lumii de câtre revista DJ MAGAZINE.
UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015. UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști internaționali.